„Ah, micule prinţ, am înţeles astfel puţin cîte puţin viaţa ta melancolică. Mult timp tu nu avuseseşi ca distracţie decît farmecul apusurilor de soare. Am aflat acest nou detaliu în a patra zi, dimineaţa, cînd tu mi-ai spus:
– Îmi plac mult apusurile de soare. Hai să vedem un apus de soare…
– Dar trebuie să aşteptăm…
– Ce să aşteptăm?
– Să aşteptăm ca soarele să apună.
Tu ai avut mai întîi o înfăţişare foarte surprinsă, apoi ai rîs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
– Mă cred întotdeauna la mine!
Într-adevăr. Cînd este miezul zilei în Statele Unite, în Franţa soarele apune, precum ştie toată lumea. Ar fi suficient să se poată merge în Franţa pentru un minut pentru a asista la un apus de soare. Din nefericire, Franţa este foarte departe. Dar pe mica ta planetă era suficient să tragi scaunul cu cîţiva paşi. Şi tu puteai vedea apusul de soare de fiecare dată cînd doreai…
– Într-o zi, am văzut apusul de soare de patruzeci şi trei de ori!
Şi puţin mai tîrziu ai adăugat:
– Ştii… cînd eşti aşa trist îţi place să te uiţi la apusurile de soare…
– Deci tu erai chiar aşa de trist în ziua cu cele patruzeci şi trei de apusuri de soare? Dar micul prinţ nu răspunse.”
(fragment din „Micul Print”, de Antoine de Saint-Exupery)
Pro educatio 